Cedarea Basarabiei, 28 iunie 1940

0
299

În seara zilei de 26 iunie 1940 (miercuri), la ora 22, Gheorghe Davidescu, trimisul extraordinar şi ministru plenipotenţiar al României la Moscova, a fost chemat de către Molotov, ministrul de Externe al URSS, care i-a înaintat un ultimatum privind Basarabia şi nordul Bucovinei.

Guvernul de la București a remis răspunsul său Kremlinului pe 27 iunie 1940, în care preciza că era „gata să procedeze imediat și în spiritul cel mai larg la discuțiunea amicală și de comun acord, a tuturor propunerilor emanând de la Guvernul sovietic”. Sovieticilor li se solicita să indice locul și data discuțiilor, care se spera că aveau „să creeze relațiuni trainice de bună înțelegere și prietenie între URSS și România”.

Pe 28 iunie 1940 (vineri), URSS a adresat României o nouă notă ultimativă, prin care respingea răspunsul României. În urma deciziei formale din Consiliul de Coroană, România a acceptat ultimatumul sovietic. În răspunsul către Moscova se preciza chiar de la început: „Guvernul român, pentru a evita gravele urmări pe care le-ar avea recurgerea la forță și deschiderea ostilităților în această parte a Europei, se vede silit să primească condițiunile de evacuare specificate în răspunsul sovietic”.

Retragerea trupelor şi administraţiei româneşti a avut ca termen limită data de 4 iulie, când trupele sovietice au intrat în capitala provinciei, Chişinău. La sfârşitul războiului, tratatul de pace din 1947 a confirmat graniţa româno-sovietică pe râul Prut, până la 27 august 1991, când Republica Moldova şi-a proclamat independenţa.

În anul 2010, Arhivele Naționale au organizat o expoziție dedicată evenimentului istoric al cedării Basarabiei, Bucovinei de Nord și a ținutului Herța.

Sursă: Arhivele Naționale ale României

Lasă un răspuns