* FAPTA 31 Martie „Furt de peste 20.000.000 lei săvirșit in blocul CA Rosetti 14”. În locuinta d-lui Marck Sebesten la ora 6,30 s-a prezentat pentru „percheziție și internare” o bandă în uniforme militare. A strins toată familia în apartamentul 36 pretextind „anchetarea pe loc, arestarea și trimiterea in lagăr”. Familia Sebesten a fost anchetată timp de 3 ore in sufragerie, în care timp „militarii” au percheziționat casa. Cu acest prilej au furat safe-ul plin de bani, cu 12,000.000 lei în bancnote de 5000 lei…Din dormitor au luat toate bijuteriile aflate într-un safe, în valoarea de peste 10.000.000 lei. După terminarea „ anchetei”, hoții au închis familia păgubașului în dormitor, sub pretext că se duc să ia o mașină pentru a-i ridica pe toți. În această situație nefericitele victime au stat peste o oră pină cînd și-au dat seama că au de a face cu o bandă de răufăcători și au anunțat Politia.“ Mă rog, gangsteri cu umor, nu știi dacă trebuie să rîzi sau sa plingi de ce li se intimplă victimelor. În esență este o farsă ca în teatrul lui Goldoni.
* JURNALUL DE DIMINEAȚĂ „ A fost furat Sf Haralambie “ Un senzațional furt s-a înregistrat la biserica Pitar Moș din Capitală… A fost furată racla in care se aflau osemintele Sfîntului Haralambie care se găsea în altar. Aceste moaște dăruite bisericii Pitar Moș, sunt adăpostite de peste o suta de ani aici. Au fost sesizate autoritățile, iar preoții au inceput cercetări pe cont propriu…Pînă acum nu au dat niciun rezultat. Slujitorii sfîntului lăcaș din Pitar Mos au orînduit în fiecare zi slujbe. Ieri preoții în genunchi au citit rugăciuni și au afurisit pe netrebnicii care au săvirsit asemenea nelegiuire. „
* UNIVERSUL 12 februarie 1945 „Autorii triplului asasinat din str Plantelor au fost prinsi. „ În strada Plantelor 80 a fost omorită dentista Otilia Herscovici, clientul său Bernard Windisch și servitoarea acesteia.Toti cei 4 odioși criminali sunt minori, intre 16 si 19 ani, doi dentisti, un funcționar comercial și un student la Conservator. Ei s-au instruit trăgind la țintă cu revolverul într-un pod de pe strada Episcop Radu. La 9, seara doi din bandă au bătut la ușă pretextind o consultație Dupa citeva minute apar și ceilalți doi. Au ochit ceasul de aur de la mina dentistei. Atunci au făcut prezentarile motivindu-si vizita. După ce i-au luat ceasul și alte bijuterii i-au cerut cheile de la casa de bani, de unde au luat suma de 600.000 lei. Clientul a incremenit, dar nu a fost cruțat, cei 4 gangsteri i-au luat ceasul de aur și 75.000 lei. Dentista a lesinat. Unul dintre ei, Dorel Alter de 16 ani, s-a repezit la dentistă, i-a dat citeva lovituri cu mînerul pistolului in cap, apoi i-a tras un glonte cu pistolul în frunte. Pacientul, Windisch, a spart un geam și a strigat după ajutor. Cu un singur glont tras în ceafă Garvis Stambulian, al doilea gangster, in virsta de 17 ani, l-a ucis. Atrasă de detunături, servitoarea inspaimintată, a intrat in cabinet. David Leitzer de 17 ani , după ce a privit-o, rînjind, a strins-o de git pină și-a dat sufletul. Lui Grigore Simionescu, in virsta de 19 ani, student la Conservator, i s-a părut că n-ar fi murit, a scos și el flegmatic pistolul și i-a zdrobit țeasta dintr-un glonte.
Coincidenta face că în acelasi imobil să locuiasca d. N.Rădescu, numit acum citeva zile in Prefectura Politiei. Desi se expunea gloanțelor ticăloșilor, a iesit in stradă înarmat, s-a luat dupa fugari și dupa citeva minute a reusit să prindă doi dintre ei, Dorel Alter și David Leitzer, pe care i-a dus la Prefectură. Al treilea criminal, studentul Simionescu, a fost arestat ieri. Cel de-al patrulea, Garvis Stambulian, este urmărit de Politie. …” * PS D. N. Radescu este fiul domnului general N. Radescu.
Asemenea știri apăreau zilnic. Infracționalitatea in Capitala atinsese cote de neimaginat. Razboiul, ocupatia sovietica, inflatia galopanta, penuria, amnistia din 23 august, au generat un climat in care viața și bunurile locuitorilor nu mai erau garantate de nimic. La mijlocul lunii martie 1945 – era incă razboi – un grup de 200 de detinuti evadează din inchisoarea militară Uranus. Șeful lor era un gangster versat – Amza Argintaru care conducea cea mai periculoasa banda din oras. Cînd dădea o lovitura banda lui imbrăca uniforme germane, el insuși imbraca una de maior. Una din crimele lui care a stirnit ecou in presa, a fost cea de la Comunitatea evreiasca cind l-a ucis pe contabilul Fisman si a disparut cu o uriasa suma de bani. Cum s-a produs evadarea? Argintaru a atacat santinela de pe culoar, i-a luat arma, și a deschis ușile. Deținutii au spart zidul inchisorii, si 200 dintre ei au fugit la adăpostul intunericului. Gardienii s-au luat dupa ei și au inceput să traga spre evadatii care sareau gardurile incercind sa se ascunda prin curțile din jurul inchisorii. Au facut mare zarva in cartierul Uranus, au creat panică. Lumea s-a speriat temindu-se de jafuri, crime, violuri… Poliția a declansat o vinatoare de oameni fără precedent. Puțini au ramas neprinsi în următoarele zile.
Unii evadeaza din puscarie, altii intră la mititica. O întreaga banda este arestata facind plaja pe malul lacului Herăstrau. Vara, caldura mare, vipie, buzunarele pline de parale dupa multe lovituri reusite la Bucuresti și Giurgiu. Șeful bandei, un anume Marin Ghidanac. Cu nevasta-sa Petruta formau un cuplu delicvenți ca Bonnie & Clyde. Mai aveau pe linga ei citiva, toți recidiviști, tilhari cu experiență. Cind au fost prinsi aveau de executat pedepse intre 5 si 15 de ani, pentru crime, tilhării, spargeri. A fost reținut și tăinutorul lor Carol Schehter, care comercializa marfurile furate.
UNIVERSUL 19 X 1945 „Spargerea din strada Bărăției” O bandă de hoti a savirsit ieri noapte o spargere la magazinul de textile „Mirea” în strada Baratiei 31 Au venit cu o masina, au spart zidul magazinului vecin si au pătruns in prăvălia d-lui Mirea. O patrulă militara s-a apropiat, un hoț rămas în mașină a claxonat spre a-i avertiza pe cei dinauntru. Hoții au lăsat baloturile cu stofe, s-au suit în mașină și au dispărut. Au lăsat sculele în magazin și pe un complice. Patrula a inconjurat magazinul. Au inceput să traga cu revolverele asupra spargatorului ramas inăuntru. În magazin l-au gasit pe acesta spînzurat cu cureaua de la pantaloni, legată de grindă. A preferat să își pună capăt zilelor decit să se predea. Asupra cadavrului s-au gasit acte din care reiese că se numea Iorgu Roman, de 28 de ani. Locuia pe strada Vasile Toneanu nr 21. Iorgu Roman era cunoscut in lumea interlopă, umbla totdeauna elegant, uneori purta uniformă de ofițer roman. Cadavrul a fost transportat la Morga.
* „Arestarea asasinilor” titreaza FAPTA la 2 nov 1946. O patrulă de jandarmi a arestat la Băneasa 4 banditi inarmati cu pistoale automate. Au fost duși sub escorta la Rahova și anchetati. S-a descoperit la domiciliul unuia dintre ei lucrurile furate intr-un atac comis in cartier, cu citeva zile inainte. În noaptea de 3 august au jefuit un cunoscut pictor Ioan Popovici, inspector generel la artelor, pe bd Regina Elisabeta. Fiind surprinsi in timpul loviturii, au tras asupra pictorului si l-au ucis. O săptămină mai tirziu au dat o lovitura în comuna Voluntari de unde au furat o mare suma de bani si toate obiectele din casă. Pe 30 august a fost ultima lor lovitura. In timpul reconstiturii doi dintre ai au incercat sa evadeze fugind peste cîmp. Au fost somați să se oprească dar nu s-au oprit la somatie. S-a tras asupra lor și au fost uciși.
In parcul Cațavei din Mihai Bravu au fost observați trei invidizi cărind niste geamantane burdușite cu lucruri furate. S-a tras, gangsterii cf obiceiului au ripostat. Unul dintre fugari a fost răpus. Ceilalti doi au disparut la adăpostul intunericului. Victima era Moșu Gheorghe zis Vică, recidivist, bandit arhicunoscut, căutat de Politie de multă vreme. A participat cu cîteva zile inainte la o încercare de evadare a complicelui său Ica Oagăru cînd în luptă cu Poliția care a avut loc, a fost ranit, iar Ică Oagăru ucis.
UNIVERSUL 5 Octombrie 1945. CRIMINALITATEA BESTIALA UNUI DEMENT. Un caz oribil s-a petrecut in pe Campul Mandravela. Individul Barbu Ion reusind sa evadeze din Spitalul Central de boli nervoase a luat-o razna pe cimp. A dat peste fetita Ilinca Tudor Neagu in virsta de 11 ani, care pazea o vacă. Evadatul s-a năpustit asupra fetiței și a strangulat-o.După ce victima si-a dat sufletul, dementul a siluit cadavrul. Criminalul a fost inaintat Parchetului.
* Fragment din volumul „Zvonuri despre sfirsitul lumii” in pregatire la editura Corint, 2023